Bunila este o comună în judeţul Hunedoara, situată în partea de vest a judeţului, la 50 km distanţă de municipiul Deva şi la 30 km distanţă de Hunedoara şi face parte din Ţinutul Pădurenilor. Are în componență 5 sate: Bunila (reşedinţă), Alun (Supranumit "satul de marmură"), Cernișoara Florese, Poienița Voinii și Vadu Dobrii.

Istoric

Istoria Ţinutului Pădurenilor din care face parte şi comuna Bunila începe cu mult timp în urmă, suprapunându-se peste o veche vatra dacică. La începutul secolului II e.n. partea de est a Munţilor Poiana Ruscă se afla în aria principalelor centre dacice şi romane.
Foarte aproape, în depresiunea Haţegului, se afla capitala provinciei Dacia Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Se spune că în această zonă s-au refugiat o parte din dacii retraşi în munţi.
Această izolare geografică a aşezării pădurenilor le-a permis, probabil, secole de-a rândul, conservarea graiului actual şi păstrarea unor entităţi particulare ale portului, asemănătoare, spun unii cercetatori cu cel dacic. Prima atestare scrisă a aşezărilor din acest ţinut datează din 1297, într-un document în care satele sunt menţionate ca supuse ale pîrcălabului de Hunedoara. Ulterior, în secolele XIV şi XV găsim menţiuni despre toate aşezările cunoscute astăzi şi despre altele care probabil, au dispărut cu timpul.

Casa tradiţională

Gospodăriile ţărăneşti erau împrejmuite cu gard de nuiele acoperit cu paie şi aveau în alcătuirea ei, casa propriu-zisă, şura (care cuprindea şi grajdul, cocina, eventual un şopron care adăpostea carul, sania şi alte unelte specifice muncii la câmp), precum şi un bordei care ţinea loc de beci.
Casa era aşezată în fundul curţii, întotdeauna cu faţa la drum, iar şura era în apropierea drumului.
Casele tradiţionale din Pădureni erau formate din două încăperi, camera de locuit şi cămara, cu intrări separate dintr-un târnaţ, plasat pe colţ în faţa cămării sau la faţada construcţiei. Locuinţele atrag atenţia prin proporţiile lor, acoperişul ajungând să fie de două sau de trei ori mai înalt decât pereţii.

Oamenii locului, pădurenii

Populaţia Pădurenilor locuieşte în sate mici, aşezate pe culmi şi creste de dealuri. Aici s-a dezvoltat, datorită condiţiilor geografice speciale, una dintre cele mai originale culturi populare. Locuitorii Ţinutului Pădurenilor îşi spun, simplu, „pădureni“. Ei reprezintă o „insulă etnografică“ în care s-a păstrat cultura populară arhaică, extrem de originală şi de diferenţiată faţă de aceea a regiunilor învecinate. Trăsăturile principale ale acestei culturi constau în: amplasarea aşezărilor pe culme, culturi agricole pe dealuri terasate, oieritul, portul specific (în special al femeilor) şi graiul.
Satele pădurenilor nu depăşesc limita zonei înalte de platou a Munţilor Poiana Ruscă .

Îndeletnicirile pădurenilor

În trecut, majoritatea locuitorilor din Bunila se angajeau la cariera de marmura de la Alun.
Alte îndeletniciri specifice zonei erau: creşterea vitelor, cultivarea unor suprafeţe restrânse pe terase nivelate în jurul aşezărilor, cioplitul în lemn, ţesătorie şi broderie, toate în limitele necesităţilor de trai propriu.

Costumul popular

Portul tradiţional din Ţinutul Pădurenilor (în special cel femeiesc) este considerat cel mai arhaic şi cel mai bine conservat în întreaga ţară şi unul dintre cel mai vechi din Europa. Felul în care îşi încing mijlocul femeile din acest ţinut este unul dintre cele mai complicate şi mai interesante cu semnificaţii care merg până în perioada neolitică, amintind de urmele unei străvechi arte dacice de prelucrare a metalelor, precum şi de unele rituri şi culturi ale acestora, astăzi dispărute, precum şi ale credinţelor lor, legate puternic de ritualuri ale cultului soarelui. Se spune, chiar, că portul pădurenilor era foarte asemanator cu cel purtat de daci şi coafura femeilor la fel.
Costumul femeilor este ornamentat cu mult gust prin modele geometrice încadrate în chenare cu unghiuri drepte şi dezvoltare preferenţială pe verticală. Femeia poarta pe cap o broboada din giulgiu, brodată, ce atârna pe spate, aproape până jos. Podoaba capului este o basma de sub care ies simetric două şuviţe de păr în formă de colţi, întărite şi lipite de frunte cu zahăr dizolvat în apă. La gât are salbe, bani sau mărgele. Femeile poartă oprege (înainte şi înapoi), două piese de lână care înfăşoară partea inferioară a corpului, strânse ca o fotă, ce dă un aspect mai svelt femeii pădurence. Ea este bogată în ornamente cu tăblii late de-a lungul mânecii şi la gura pieptului cu o cusătură grea şi izbitoare de culori aspre: roşu, negru şi albastru. Cămaşa este împodobită cu modele tradiţionale pe umeri, pe marginea mânecii şi pe piept. Peste mijloc are un brâu ţesut frumos, împodobit cu mărgele, bani şi inele. Peste brâu poartă un lanţ. Pe piept poartă pieptare, iarăşi cu cusături. Peste acestea îşi aruncă, pe umăr, şuba scurtă albă din lână şi cu glugă. Încălţămintea favorită e opinca.
Îmbrăcămintea bărbaţilor este mai puţin complicată: o cămaşă de pânză nu prea lungă, cu mâneci largi, legată peste mijloc cu un şerpar. Pantalonii sunt din lână albă. Pe cap poartă o pălărie cu bordurile strâmte şi răsfrânte. în picioare opinci, iar pe umăr şuba. Detaliile de împodobire al mijlocului femeilor ne sugerează urme al unei străvechi arte de prelucrare a metalelor, precum şi resturile unei mentalităţi legate de unele rituri şi culturi astăzi dispărute, între care cele ,,solare'' erau predominante.
În picioare, femeile şi bărbaţii poartă opinci cu gurgue foarte înalte. Bărbaţii poartă cioareci strâmţi, laibăr scurt de lână şi pălărie cu marginea întoarsă.

Port tradiţional din Bunila (Pădureni)