Drăgan Muntean

DRĂGAN MUNTEAN ŞI...POVESTEA UNUI PĂDUREAN
 
"Ca toți oamenii,avea locul lui drag, pe care-l cânta mereu și îl purta oriunde prin lume."Acasă" pentru Drăgan Muntean era Ținutul Pădurenilor Hunedoarei, acolo păstra icoane dragi și din prea plinul sufletului său le dăruia și altora. Dar într-o zi de Sf. Gheorghe, oamenii de la munte și-au lăsat satele și au coborât în Deva. Cu basmale albe de doliu, cu brad falnic împodobit după datină pentru cei care pleacă prea tineri, cu cântecele lor de îngropaciune, care vin din vremi de departe..." M Murărescu
 
Biografie Drăgan Muntean
Născut pe data de 18 aprilie 1955 în Poienița Voinii, Hunedoara, Drăgan Muntean s-a bucurat de o deosebită popularitate într-o cariera care a durat 20 de ani.
Drăgan Muntean a urmat clasele I-IV la școala primară din comuna natală, iar între anii 1976 și 1977 și-a satisfacut stagiul militar la Grupul de Pompieri din Deva.
Drăgan Muntean a început să cânte aproape de când a deschis ochii.
Pe când avea în jur de 10 ani,  împreună cu părinții săi, a participat la o fază comunală a emisiunii „Dialog la distanță” și a fost remarcat de un profesor de muzică de la Ghelari.
Acesta le-a spus părinților că băiatul are talent și că ar fi indicat să urmeze o școală de muzică.
Mama lui Drăgan Muntean, o femeie hotărâtă, a decis ca fiul ei trebuie să plece la școala de muzică la Deva, ca să îi fie copilului mai bine.
Între 1977 și 1979, artistul a fost învățător la școala generală din satul Bretelin, comuna Vețel iar în perioada 1998 – 1992 a fost profesor în cadrul Inspectoratului Județean pentru Cultură Hunedoara.
Deși cânta de când se știa, deși în județul Hunedoara și în țară era deja un nume, debutul a venit foarte târziu, prin 1983 – 1984.
Drăgan Muntean a cântat pentru prima oara împreună cu Ioan Bocșa și Nicolae Furdui – Iancu.
 
După 1990 lucrurile s-au schimbat. Șeful Casei de Cultură a Ministerului de Interne l-a îndrăgit și i-a propus să intre în poliție. În 1993 a dat examen la Academia de Poliție, pe care a terminat-o în 1998.
Începând cu data de 15 noiembrie 1997 și până pe 1 mai 1999, Drăgan Muntean a fost directorul Ansamblului artistic "Ciocârlia" al Ministerului de Interne.
Drăgan Muntean era foarte legat de locurile copilariei, mai exact de Ținutul Pădurenilor. A început prin anii ’80 să organizeze în luna august un festival dedicat acelor locuri. Cu multe greutăți, reușea să le ofere oamenilor locului un festival doar al lor, să aducă interpreți care, timp de câteva zile, să îi facă să mai uite de viață aspră pe care o duceau.
Din 15 decembrie 2000 și până în 1 noiembrie 2001 a fost șeful biroului de Cultură, Educație și Tradiții din cadrul Serviciului Special de Transmisiuni.
De la 1 februarie 1992, când a fost încadrat cu gradul de căpitan, și pâna în anul 2002, a fost ofițer în cadrul Ministerului de Interne, având gradul de locotenent-colonel în cadrul serviciului de Manegement și Resurse Umane din IPJ Hunedoara.
În ziua de sâmbătă, 20 aprilie 2002, Drăgan Muntean s-a stins din viață în urma unui atac cerebral.
Artistul se odihnește în cimitirul din satul Leșnic. La mormântul său, soția găsește de fiecare dată fie o lumânare, fie o floare, puse acolo de oameni care l-au cunoscut și l-au iubit pe regretatul cântăreț.
 
 
Din piesele lui Drăgan Muntean amintim:
De-aș avea mândră să-mi placă
Feciorii din poieniță
Doamne, atât mi-i de greu
Drag mi-i să mă duc la fân
Nu știu, mândră, ce-are luna
Mândruță, de dorul tau
Bate vântul printre duzi
Lele din Orăștie
Nici un dor nu-mi vine greu
Sara bună, bade Ioane
Dă-i, Doamne, mândrii noroc
Eu cânt pădurenilor
Care om n-are pe nimeni
Sursa: ziarul REPLICA Nr. 283, 17 - 23 aprilie 2008, autor MONALISE HIHN
 
Sus, în lumea dorului...
Unul dintre locurile cele mai frumoase si binecuvântate de Dumnezeu este Ținutul Padurenilor.
De-aici a plecat spre lume pentru a o cuceri, Drăgan Muntean. A plecat luând cu el doar cântecul, dar a fost suficient pentru a reuși să ajungă pe cele mai înalte culmi ale gloriei și, mai ales, în sufletele tuturor iubitorilor de cântec popular, pentru că el cânta...ca nimeni altul.
Când doinea Drăgan, inimile noastre erau cuprinse de un fior ce reușea să ne trimită, acolo, în satucul copilariei fiecăruia dintre noi. 
L-am cunoscut în 1991, când eu eram la început de drum, și poate de aceea nu-i pot uita vorbele de suflet, sfaturile și încurajările. Pe parcurs, am ținut cont de multe dintre ele, neuitând să mulțumesc cerului pentru șansa de a cânta alături de el și generația lui, adevărate exemple pentru toate generațiile care vin și...trec.
M-a invitat la Festivalul Pădurenilor încă de la prima editie, considerându-mă, deja, printre prieteni. 
L-am admirat pentru cum felul în care și-a dăruit cântecul, pentru cum a stiut sa-si faca locurile cunoscute si, mai ales, să devină "fala lor, fala pădurenilor". In 09 octombrie 2001, l-am invitat la Cluj-Napoca, A fost atunci oaspetele emisiunii "Folclor nepieritor". În dialogul cu zecile de clujeni care-au sunat în emisiune, le-a promis ca într-o emisiune viitoare va veni însoțit de Cosmina, fiica lui, dar... n-a mai fost o dată viitoare. 
 
Deși mai avea atâtea de făcut, totusi, a plecat...a urcat cu stelele printre ele pentru ca, acolo, îl așteptau "cei duși" înaintea lui. Il așteptau pentru ca și lor le era dor așa cum ne va fi nouă de-acum... 
"Și la moartea sa, a cazut o stea"...asta poate pentru a ne aminti, încă odată, ca Drăgan a fost, este și va ramâne un nume de legendă, o legendă care începe și ea cu "a fost odată": a fost odată un fecioraș care s-a născut în zi de Paște și căruia i-a fost dat să plece tot la Sărbatorile Pascale, după ce, vreme de câteva zeci de ani, a adus atâta bucurie, a umplut atâtea suflete cu cântece de jale sau de voie bună.
S-a dus lasând în urma lacrimi și multă durere, făcându-ne pe noi "familia cântecului", să reflectăm mai adânc și poate mai des, la relațiile dintre noi, atât de efemeri. 
Il vom păstra în amintire asa cum l-am știut, vom continua să-l prețuim și să-i ascultam cântecele, mereu nepieritoare, până când ne-om duce și noi...la "marea întalnire din cer". (Maria Golban)
 
Publicat de Maria GOLBAN ȘOMLEA